Tine pasul cu noile tendinte si afla primul de reducerile eSun.ro!



x

Acasa | Despre eSun | Articole | Contacteaza-ne! Acum suntem cu tine si pe Facebook!

Nu aveti produse in lista de comparatie.

Cosmetice

Parfumuri orientale

Parfumuri | 2013-09-01

Parfumuri orientale

    Orientul exotic, misterios si senzual !In lumea parfumurilor, acest cuvant evoca pe data nu numai un intreg bazar de ierburi si mirodenii cu miros intens, de flori exotice, de mosc, de smirna si tamaie, ci si anumite dorinte interzise, ademenitoare, invaluite, care te inbata si starnesc pasiuni arzatoare, toate in numele seductiei feminine. In realitate parfumurile orientale nu-si iau ingredientele doar din Extremul Orient, ci si din Orientul Mijlociu sau nordul Africii. Lista acestora este uluitoare, iar varietatile pe o tema de baza sunt aproape infinite - si vesnic fascinante.

    Ca si celelalte parfumuri, Orientalele au de obicei unnucleu floral, numai ca nu recurg niciodata la flori obisnuite si nici la cele cu miros delicat. Minunatiile orientale au mirosuri grele si opulente - sunt folosite cantitati covarsitoare de trandafiri, iasomie, tuberoze, gardenie, ylang-ylang, orhidee, lotusi si crini rosii provenind din tinuturi vaste si indepartate, cum ar fi Marocul, Tunisia, Egipyul, Turcia, India, Iranul, China, Japonia, Indonezia si Insulele Comore.

    Apoi dau navala mirodeniile, ierburile si esentele lemnoase: scortisoara, nucsoara, cuisoare, coriandru, ghimbir, vanilie, smirna, tamaie, paciuli, vetiver, lemn de santal si cedru. Se adauga dupa aceea izul strauitor de mosc si caldura clocotitoare a ambrei, in combinatii mai fierbinti decat Kama Sutra si cel putin la fel de sexy!

    Aceste frumuseti orientale nu-si pierd vremea cu ezitari; sunt cat se poate de provocatoare, elocvente si arzatoare. Zvacnesc si razbat pana in adancuri. Multe sunt puternice si persistente, ca Obsession de la Calvin Klein, altele ceva mai subtile, ca Opium al lui Yves Saint Laurent, sau de-a dreptul opulente, cum este cazul lui Shalimar de la Guerlain.

    Din ce in ce mai des intalnim creatii in care Orientul se intalneste cu Occidentul, de unde ia o nota sofisticata de sic parizian: doua exemple clasice sunt Ysatis de la Givenchy si Samsara al Casei Guerlain.

    Parfumurile orientale sunt asemenea unor mozaicuri de valoare: putin cate putin, fiecare strat, cu fiecare tusa de culoare, isi dezvaluie splendoarea luxurianta si seducatoare, obligandu-te sa le iubesti si sa le porti cu succes.

 

Totul despre parfum, John Oakes, Editura Humanitas

Tag-uri: Parfumuri orientale, Despre parfumuri, Ghidul parfumurilor.


Contact

Adresa Str. Poieni nr.14
Sector 4, Bucuresti

Tel 0729.347.564

Informatii
Comanda si livrare
Servicii si suport
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor